Antrenorul Blaz Sliskovic crede în profesionalismul elevilor săi. Bosniacul spune că Unirea se va bate la malul Dunării pentru a cuceri cele trei puncte vitale puse în joc.
„Meciul cu Oțelul este foarte important pentru noi, la fel ca toate câte au mai rămas de disputat de Unirea în această ediție de campionat. Moralul nostru este ridicat după victoria în fața Stelei. Mergem cu toată forța și vom încerca să câștigăm. Crucial este ca toată echipa să joace cu inima, cu dorința de a învinge, toate cele 90 de minute. Dacă vom reuși asta vom mai face implicit un pas mare pe drumul salvării de la retrogradare„, afirmă Blaz Sliskovic.
Tehnicianul bosniac nu va putea conta în disputa cu Oțelul de joi, ora 14.30 (în direct pe GSP TV), pe Poverlovici, accidentat, dar nici pe Vitinha, care se va pregăti cu echipa de juniori cel puțin până după meciul cu Dinamo. De asemenea fundașul central Vujadinovic este incert, din pricina unor probleme medicale.
Atacantul unirist, Alexandru Bălțoi, spune că orice alt rezultat în afara victoriei fiind echivalent cu retrogradarea. „Ne așteaptă un meci extrem de greu, gălățenii au un antrenor bun, ofensiv. Singura noastră varianta e victoria dacă vrem să mai sperăm să ne salvăm de la retrogradare. Eu spun că meciul de la Galați va fi mai greu decât cel cu Steaua. Îmi doresc să marchez împotriva fostei mele echipe dar până la urmă nu conteză cine va înscrie. Importante sunt cele 3 puncte și am încredere că putem să câștigăm„, spune Bălțoi, fost component al gălășenilor în perioada 2005-2006.
În noiembrie anul trecut, Unirea obținea pe „Cetate” în fața Oțelului a treia victorie din acest sezon al Ligii I. Alb-negrii se impuneau atunci cu scorul de 3-1 (0-0), golurile meciului respectiv fiind marcate de Florin Dan (59), Adrian Olah (61) și Gicu Grozav (81), respectiv Paraschiv (89)
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER